DILEMA. Gabriel Bostina nu stie de unde o sa faca rost de atatia bani, dar are sprijinul primarului Investitie. Fotbalistul lui Dinamo si-a propus sa construiasca o baza sportiva in orasul sau natal, Drobeta Turnu Severin Iulian Finul Gabriel Bostina este pus pe fapte mari. Desi e greu de crezut ca a reusit sa stranga din fotbal impresionanta suma, fotbalistul are de gand sa investeasca aproximativ doua milioane de euro pentru a construi cea mai moderna baza sportiva din Oltenia. Pentru a face rost de terenul pe care are de gand sa-si demareze proiectul, Bostina s-a intalnit zilele trecute cu primarul Constantin Gherghe, la una dintre terasele orasului de pe malul Dunarii. El i-a cerut edilului sa-i concesioneze un teren. Baza sportiva va avea o sala numai pentru fotbal cu o suprafata de joc artificiala, iar peretii si tavanele vor fi transparenti, special pentru a patrunde lumina. „Am avut o intalnire cu fotbalistul Bostina si mi-a cerut sa-i concesionez un teren pentru ca vrea sa cheltuie bani in Severin. O sa propun in urmatoarea sedinta de consiliu local sa-i dam un teren de la vechiul debarcader, la Valea lui Dinu, unde sa puna in aplicare proiectul”, a spus primarul Gherghe. In acea zona urma sa se construiasca, insa, un centru de recreere, cu lac si debarcader, pentru severineni. Planul s-a schimbat, dupa interventia lui Bostina. Cat de legala va fi concesiunea ramane de vazut, unii consilieri din Severin fiind impotriva proiectului. „Terenul este al liceului Auto din Severin, aici elevii fac antrenamentele si orele de sport. Tot aici, detinutii de la penitenciarul de maxima siguranta fac antrenamentele si orele de recreere. Cum poate primarul Gherghe sa lase o scoala fara teren, numai sa-i faca pe plac lui Bostina”, a ridicat tonul consilierul local Romulus Valcu.